Subject: e-infoBusiness, 2 septembrie 2019

Dacă nu se afișează corect, vizualizează acest mesaj online
e-infoBusiness CCIR
Camera de Comerț și Industrie a României se implică activ în susținerea învățământului profesional dual
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România au semnat un Protocol de Colaborare în domeniul formării și certificării profesionale. Cele două instituții își propun să coopereze în vederea îmbunătățirii sistemului de formare și certificare profesională inițială în sistem dual.
CCIR și rețeaua Camerelor de Comerț și Industrie Județene se vor implica activ în vederea elaborării de studii, statistici, analize și prognoze pe domeniul învățământului profesional inițial dual și al pieței forței de muncă, în același timp cu consultarea periodică a mediului de afaceri, privind nevoia de calificare a resursei umane de tip tutori de practică în învățământul dual.
Avantajele învățământului profesional dual pentru companii

Companiile vor participa activ la formarea tinerilor atât din punct de vedere al abilităților și cunoștințelor tehnice cât și din punct de vedere al culturii organizaționale proprii. Din punct de vedere fiscal, companiile primesc facilităţi pentru bursa profesională suplimentară, cazare, masă și transport, dar și pentru investițiile realizate în atelierele școlii, cu deductibilitate 100%, prin acordul de parteneriat semnat cu școala și administrația publică locală.
Avantajele învățământului profesional dual pentru absolvenți

Sistemul de învățământ dual se adresează oricărui absolvent de gimnaziu cu vârsta până în 26 de ani, elevul putând alege calificarea şi operatorul economic unde va învăța o meserie căutată, cerută şi bine plătită. Pe parcursul studiilor, elevii vor primi o bursă profesională de stat lunară în valoare de 200 lei şi bursă suplimentară, cazare, masă şi transport, oferite de companie prin contractul individual de pregătire practică.
„Camera de Comerț și Industrie a României a coordonat alături de Autoritatea Națională pentru Formare Profesională în Sistem Dual din România încheierea de protocoale între Camerele de Comerț și Industrie Județene și Autoritate, în cadrul unor evenimente de promovare a sistemului de formare și certificare profesională inițială în sistem dual și înființat opt birouri regionale ale Autorității, pentru a cunoaște nevoia reală a companiilor românești în ceea ce privește forța de muncă. În scurt timp, își vor începe activitatea centrele regionale din județele: Argeș, Constanța, Mureș, Timiș, Iași, Mehedinți, Bistrița Năsaud și Brașov. Prin aceste structuri părinții/tutorii și copiii vor putea fi îndrumați către sistemul de învățământ dual, consiliați și asistați în parcursul lor profesional” - președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„Cred ca cea mai bună și sigură cale de promovare a sistemului de învățământ dual, astfel încât să fie atrase un număr cât mai mare de companii, este utilizarea eficientă a infrastructurii Sistemului Cameral. Cele opt birouri regionale ale autorității se regăsesc chiar în sediul camerelor de comerț județene. În momentul de față, vorbim de o strategie pe 10 ani, pentru ca mediul de afaceri să beneficieze de predictibilitate. Invit camerele de comerț să facă parte dintr-un consiliu consultativ, în care să poată să vină cu propuneri, în scopul creionării unei strategii viabile” - președintele Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România, dl. Ion Gabriel Bratu.
Bd. Octavian Goga nr.2, 030982, Bucharest, Romania
Vă puteţi dezabona sau schimba datele de contact oricând.