Subject: e-infoBusiness, 16 noiembrie 2018

Dacă nu se afișează corect, vizualizează acest mesaj online
Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, în vizită la
Korea International Exhibition Center
În cadrul misiunii economice care se desfășoară în perioada 12-17 noiembrie la Seul, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a efectuat o vizită la Kintex (Korea International Exhibition Center), cel mai mare centru expozițional din Republica Coreea.
Președintele CCIR a avut o serie de întalniri, atât cu reprezentanți ai conducerii Kintex, cât și cu oameni de afaceri coreeni, în vederea întăririi relațiilor economice bilaterale dintre cele două state. Centrele expoziționale sunt vitale în derularea activităților antreprenorilor.
CCIR, partener în cadrul proiectului „Apprenticeship coaches for SMEs”
CCIR este partener în cadrul proiectului „Apprenticeship coaches for SMEs” (AC4SME), alături de Camere de Comerț și Industrie din peste 12 de țări participante la Programul Erasmus+, sub coordonarea EUROCHAMBRES.
Scopul final al proiectului AC4SME este de a implica un număr tot mai mare de IMM în ucenicie.
Camera de Comerț și Industrie a României a organizat o serie de întâlniri, atât la CCIR Business Center, cât şi la sediul firmelor, pentru a înțelege nivelul de implicare a companiilor în programele de ucenicie şi pentru a promova instrumentele elaborate de parteneri în activitatea de pregătire a ucenicilor la locul de muncă.
  • Smart Start USA urmăreşte crearea primului ecosistem din România dedicat creşterii exportului şi internaţionalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piaţa SUA. Peste 1000 de sucursale bancare sunt implicate în implementarea programului.

  • Smart Start USA oferă sprijin în ceea ce privește educația și dezvoltarea antreprenorială pentru mai mult de 10.000 de IMM-uri și antreprenori în fiecare an, care vor avea acces la o gamă largă de instrumente financiare dedicate, precum și la servicii personalizate.
  • Smart Start USA urmărește dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exportul românesc, se va concentra pe: IT, auto, piața imobiliară, piața farmaceutică și medicală, mobilă&artizanat, turism, agricultură și investiții financiare.
Bd. Octavian Goga nr.2, 030982, Bucharest, Romania
Vă puteţi dezabona sau schimba datele de contact oricând.