Subject: Reminder BURNOUT: o conversație necesară despre limite, leadership și responsabilitate

View this email online if it doesn't display correctly

INVITAȚIE,

Întrucât ne aflăm într-un context socio-economic în care tot mai multe companii funcționează sub presiunea performanței susținute și a deciziilor, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) vă invită să participați la o masă rotundă care abordează fenomenul burnout, aspect care astăzi nu mai poate fi înțeles exclusiv ca o problemă de gestionare individuală a limitelor, ci ca un rezultat al intersecției dintre performanța în muncă, limitele controlului și necesitatea conștientizării importanței recuperării.

Dezbaterea cu temaCompanii sub presiune. Cât poate duce performanța? Burnout: o conversație necesară despre limite, leadership și responsabilitateva avea loc în data 11 martie 2026, începând cu ora 10:00, la sala Aurel Ghibuțiu, sediul CCIR Business Center și va fi facilitată de dna. Iulia Mihaela Filip, psiholog clinician și psihoterapeut format în terapia cognitiv-comportamentală, cu o experiență profesională de peste 20 de ani în domeniul psihologiei aplicate. Dna. Filip a coordonat echipe și a realizat proiecte complexe în instituții din domeniul securității naționale, având o formare comprehensivă în psihologie clinică, consiliere și psihoterapie cognitiv-comportamentală.

La eveniment sunt așteptați să participe: antreprenori, CEO și/sau directori de resurse umane din corporații, specialiști în HR, reprezentanți ai mediului ONG.

Pornind de la includerea burnout-ului în anul 2019 de către Organizația Mondială a Sănătății în Clasificarea Internațională a Bolilor ca fenomen ocupațional, precum și de la faptul că unele state europene au introdus deja reglementări legislative în acest sens, propunem crearea unui spațiu de dialog matur și profesionist între antreprenori, angajatori și specialiști interesați de sustenabilitatea performanței în companii.

Înscrierea se poate face prin completarea formularului de participare online sau prin e-mail, la adresa cristina.ionescu@ccir.ro sau luiza.chiriac@ccir.ro până la data de 09 martie 2026.



Evenimentul nu este un training și nu oferă soluții prefabricate, ci creează cadrul pentru o conversație deschisă despre limite, responsabilitate organizațională și costurile invizibile ale performanței continue. Astfel, masa rotundă își propune, fără prezentări formale, să faciliteze dialogul autentic și schimbul de perspective între actorii implicați, într-un cadru de întâlnire dedicat unor teme actuale, sensibile și esențiale pentru funcționarea sănătoasă a organizațiilor.

Așteptăm cu interes să identificăm împreună soluții relevante pentru strategiile organizaționale ale companiilor, prin discuții și dezbateri cu și între toate părțile vizate, care constituie o oportunitate de dialog real între antreprenori, angajatori și profesioniști interesați de modalități sustenabile pentru construirea performanței, la toate nivelurile organizaționale.




CCIR recunoaște importanța datelor dumneavoastră personale și se angajează să protejeze confidențialitatea și securitatea acestora. De aceea, este important pentru noi să vă furnizăm într-o manieră integrată informațiile legate de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în cuprinsul Termenilor și Condițiilor.
Bd. Octavian Goga nr.2, 030982, Bucharest, Romania
Vă puteţi dezabona sau schimba datele de contact oricând.