Am deosebita plăcere de a vă transmite rezultatele înregistrate în clasamentul național și de a vă invita la Gala Topul Național al Firmelor, ediția XXIX, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, pe data de 23 noiembrie 2022, începând cu ora 18:00, la Centrul Expozițional Romexpo.
Este o realitate crudă că economia are de suferit ori de câte ori lovește o criză, fie ea o pandemie, un război sau un conflict politic de durată. Dacă privim la ultimii ani, fiecare dintre ei a adus câte o criză majoră.
De fiecare dată, sectorului privat i-a revenit rolul de a găsi soluțiile astfel încât locurile de muncă să fie păstrate, lanțurile logistice să nu se întrerupă, iar serviciile publice esențiale să funcționeze. Nici spitalele, nici transporturile și nici aprovizionarea cu apă sau alimente, nu ar mai fi funcționat dacă sectorul privat nu ar fi înțeles uriașa responsabilitate în vremuri de criză. Cu toate dificultățile, 2021 a fost anul revenirii economice cu 5.6% creștere în România și 4.2% în zona Euro, de unde vin cele mai multe comenzi pentru economia românească.
Vă felicităm pentru rezultatele economice din anul 2021. |