Subject: Invitatie de participare la Studiul Economic EUROCHAMBRES 2024

View this email online if it doesn't display correctly

Stimată doamnă / Stimate domn,

Am plăcerea de a vă anunța participarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), membră a Asociației Camerelor de Comerț și Industrie Europene (EUROCHAMBRES), la realizarea studiului EUROCHAMBRES Economic Survey 2024 (EES).

Acest studiu calitativ, aflat la cea de-a 31-a ediție, reprezintă un material de referinţă important la nivel european, care s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, un indicator obiectiv.

EES reflectă atât așteptările mediului de afaceri european, cât și provocările cu care acesta se confruntă. Una dintre concluziile raportului de anul trecut - EES 2023 - se referă la reziliența impresionantă de care au dat dovadă antreprenorii europeni, în ultimii ani, în ciuda dificultăților cu care s-au confruntat în ceea ce privește creșterea costurilor salariale, de producție, precum și incertitudinile legate de lanțurile de aprovizionare. Principalele provocări invocate de companiile românești în studiul EES 2023 au fost accesul la energie și materii prime la prețuri accesibile, costurile privind forța de muncă, lipsa muncitorilor calificați și condițiile de finanțare.

În baza celor peste 40 000 de răspunsuri ale companiilor, EUROCHAMBRES cu sprijinul membrilor săi - camerele naționale din Europa și a camerelor județene - reușesc anual să creioneze previziuni utile pentru mediul de afaceri.

În vederea sprijinirii acestor demersuri, vă adresez rugămintea de a completa chestionarul în format electronic, până la data de 30 septembrie 2023.

Rezultatele studiului vor fi lansate în luna noiembrie a acestui an și vor fi publicate pe website-ul CCIR www.ccir.ro. Ediția anterioară a Studiului Economic al EUROCHAMBRES se regăsește aici.



Pentru informații suplimentare, persoanele de contact sunt: doamna Sabina Strîmbovschi, Șef Birou Organizații Europene și Internaționale, tel: 0374 474 357, e-mail: sabina.strimbovschi@ccir.ro și doamna Oana Alexe, Consilier, Biroul Organizații Europene și Internaționale, tel: 0374 474 391, e-mail: oana.alexe@ccir.ro.


CCIR recunoaște importanța datelor dumneavoastră personale și se angajează să protejeze confidențialitatea și securitatea acestora. De aceea, este important pentru noi să vă furnizăm într-o manieră integrată informațiile legate de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în cuprinsul Termenilor și Condițiilor.
Bd. Octavian Goga nr.2, 030982, Bucharest, Romania
Vă puteţi dezabona sau schimba datele de contact oricând.