Webinar BREXIT - Noile reglementări
privind regimul vamal, transportul de mărfuri și efectele asupra activităților
de import/export
Guvernul României, prin autoritățile abilitate, în parteneriat cu
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) va organiza, în data de 15 decembrie,
cu începere de la ora 10.00, un seminar
online, având ca temă principală noile reglementări privind regimul vamal,
transportul de mărfuri și efectele asupra activităților de import/export.
La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Economiei,
Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerului Finanţelor Publice, Agenției
Naționale de Administrare Fiscală, Direcției Generală a
Vămilor, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Obiectivul general al acestui seminar este furnizarea de informații
exhaustive privind noile condiții de desfășurare și reglementările aferente
principalelor domenii de cooperare economică cu Marea Britaniei, avându-se în
vedere ieșirea acesteia din Uniunea Europeană.
În deschiderea seminarului, vor susține declarații președintele Camerei
de Comerț și Industrie a României, dl. Mihai Daraban, precum și secretarul de
stat din cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, dl.
Dan Dragoș Drăgan.
Reprezentanții companiilor interesați să participe la eveniment se pot
înregistra utilizând acest link:
Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a CCIR.
Contact:
Direcția de Relații Externe
|