Mihai Daraban: Putem depăși criza energetică
în maximum cinci ani
București, 11 noiembrie 2022: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu EY
România și Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), organizează forumul
internațional intitulat „Rolul României în asigurarea securității
energetice a Europei”. Evenimentul va avea loc în data de 17 noiembrie,
la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuțiu.
Preocupările actuale legate de securitatea energetică a Uniunii
Europene pun în prim plan eforturile naționale și europene pentru asigurarea de
energie sigură, accesibilă și sustenabilă, atât prin diversificarea
furnizorilor de gaze naturale și a surselor/ producătorilor de energie
electrică, cât și prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și
implementarea soluțiilor de eficiență energică.
„Dacă ne apucăm de treabă de mâine, în maximum cinci ani putem să
depășim această criză a energiei. Totul depinde de Comisia Europeană și de
interesul acesteia să semneze cât mai urgent contractele de aprovizionare cu
gaz de pe una dintre piețele deja funcționale, cum ar fi: Qatar, Algeria,
Trinidad Tobago, SUA sau Norvegia. În momentul de față, de exemplu, navele care
ar putea transporta gaz natural lichefiat sunt blocate pe rute precum cea a
Japoniei, Coreei de Sud, Chinei sau Australiei pentru că armatorii așteaptă
semnarea acestor contracte. Și când vorbim de transportul naval al gazului,
trebuie avut în vedere că o navă poate aduce 200 de mii de metri cubi de gaz natural lichefiat, ceea ce înseamnă
120 de milioane de metri cubi gaz convenţional, numai la un singur transport.
Totul este să ai unde să-l stochezi și ulterior să-l transporți prin conducte.
Rămâne să vedem dacă Europa chiar își dorește să se debaraseze de gazul rusesc
sau sunt numai simple declarații. Nu văd aceeaşi grabă în semnarea acestor
contracte, așa cum am văzut în cazul semnării contractelor pentru importul
vaccinurilor anti Covid. De asemenea, cunosc foarte multe proiecte de
alternativă la gazul rusesc care au fost „uitate” prin sertarele Comisiei
Europene, inclusiv proiectul AGRI care viza România în mod direct. Nu poți să
nu creezi alternative știind că ele există”, a declarat președintele CCIR, dl.
Mihai Daraban.
Mai multe detalii despre Forumul Internațional „Rolul României
în asigurarea securității energetice a Europei” puteți regăsi accesând
acest link:
https://ccir.ro/event/forum-international-rolul-romaniei-asigurarea-securitatii-energetice-europei/
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
e-mail: bcp@ccir.ro
|