București, 30
iunie 2022: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a
organizat astăzi, 30 iunie, în format hibrid, conferința „Securizarea
lanțurilor de aprovizionare cu semiconductori și metale rare la nivelul Uniunii
Europene. Cum ar putea România să valorifice acest context?”.
În cadrul
evenimentului a fost analizat impactul crizei actuale a semiconductorilor cu
efecte vizibile asupra industriilor mondiale, respectiv: auto, electronică, de
apărare, energetică și de telecomunicații. De asemenea, a fost dezbătut și
modul în care Uniunea Europeană (UE) va răspunde nevoilor industriilor și
companiilor afectate, ținând cont de angajamentul asumat prin Actul european
privind cipurile, potrivit căruia, până în 2030, UE va realiza 20% din
producția globală de semiconductori.
Secretatul General
Adjunct al CCIR, dl. Bogdan Vișan a transmis mesajul Președintelui Mihai
Daraban care a subliniat provocările din ultimii ani pentru mediul de afaceri,
pentru societate și economia globală care în ultimele 4 luni au fost agravate
de războiul nejustificat declanșat de Federația Rusă în Ucraina: „ (...) în
ultimii doi ani, uzinele Dacia și Ford au fost nevoite să își întrerupă
producția de câteva ori din cauza penuriei de componente electronice și a
crizei de semiconductori la nivel global. Ținând cont de resursele
semnificative pe care le deține România de cupru, zinc, plumb, cadmiu și litiu,
beriliu, grafit, magneziu, niobiu, tantal și wolfram care sunt esențiale pentru
construcția de baterii electrice, a autovehiculelor, a echipamentelor
electronice și a super aliajelor, considerăm că este deosebit de important să
deschidem calea pentru atragerea de investiții în România, care să fie
stimulate de cadre legislative concurențiale și stabile.”
Președintele Daraban a ținut să reitereze implicarea CCIR în susținerea
mediului de afaceri: „CCIR, în calitate de cel mai important reprezentant al
mediului de afaceri din România, își propune nu doar să aducă în atenția
dumneavoastră provocările și obstacolele cu care se confruntă oamenii de afaceri,
ci și să contribuie împreună cu dumneavoastră la identificarea celor mai bune
soluții care să fie materializate de decidenții politici în colaborare cu
mediul privat”.
Prezent la conferință prin intermediul online, Ministrul Economiei, dl.
Florin Spătaru, a venit cu răspunsuri cu privire la
implicarea României la efortul european de securizare a noilor lanțuri de
aprovizionare cu semiconductori: „ România începe să devină un jucător
important în UE, în acest domeniu pentru că are câteva avantaje incontestabile.
Suntem o țară cu o independență energetică mai mare decât alte țări din UE,
avem materii prime care sunt absolut necesare pentru dezvoltarea unor astfel de
ecosisteme. (...) Suntem activi în discuțiile la nivel european pe proiectul
inițiat în luna februarie de Comisarul Breton, ce vizează dezvoltarea
ecosistemelor în domeniul semiconductorilor. Reamintesc faptul că acest proiect
are un buget de 43 de miliarde Euro, din care România dorește să atragă o parte
importantă. Țin să subliniez faptul că România este una din țările est-europene
care are capabilitatea să dezvolte un astfel de ecosistem, are tradiție, are
resurse și capital uman.”
Dna Simona Almajan, Country Manager, NXP Semiconductors a declarat: „Avem
nevoie de o strategie solidă, pe termen lung, cu o execuție riguroasă. (...) De
asemenea, avem nevoi de resurse umane prin
adaptarea sistemului educațional, astfel încât să avem suficienți specialiști,
mă refer aici cu precădere la cei cu studii medii. Consider că trebuie să
revitalizăm acele școli profesionale, să investim în școli duale. Și în final,
trebuie să amintesc faptul că avem nevoie de o promovare mai bună. Trebuie să
vorbim mai mult despre potențialul nostru, despre ce suntem noi capabili să
facem aici, în România, o promovare nu doar la nivel național, ci și la nivel
european.”
Background:
Pandemia de
Covid-19 a generat criza semiconductorilor care s-a resimțit prin prisma
creșterii rapide a cererii în industria electronică, dar și a întreruperii unor
lanțuri de aprovizionare, cu precădere, în industria auto. Pentru a răspunde nevoilor companiilor din domenii
precum: apărare, auto, electronică, telecomunicații, energie, tehnologie
inovativă necesară pentru eficiența energetică, tranziția verde și digitală,
Uniunea Europeană (UE) și-a propus ca până în anul 2030 să realizeze 20% din
producția globală de semiconductori, cu angajamentul de a aloca 43 miliarde de
euro pentru investiții în această industrie, încurajând totodată statele membre
să își dezvolte strategii naționale de construire a capacităților industriale
și de producție.
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
e-mail: bcp@ccir.ro
|