CCIR se alătură
poziției EUROCHAMBRES și pledează pentru uniformizarea reglementărilor ce
vizează comerțul intra-european
Consultările EUROCHAMBRES au semnalat faptul că multe companii din sectorul
transporturilor întâmpină reale probleme cu privire la normele aplicate inegal
în statele membre ale Uniunii Europene (UE). Astfel, transportatorii se
confruntă cu proceduri administrative excesive în privința documentelor ce
necesită traducere, timpi de carantină fluctuanți, lipsă de acces la documente
oficiale, regulile neinteligibile și culoarele verzi aglomerate din cauza
măsurilor aplicate în mod disproporționat la frontierele interne.
Eliminarea actualei diversități de reguli reprezintă o garanție pentru buna
funcționare și siguranța juridică a întreprinderilor. Întrucât guvernele
naționale sunt actorii care pot realiza de facto acest lucru printr-o
coordonare sporită, CCIR, ca reprezentant instituționalizat al comunității de
afaceri din România, a înaintat
Prim-ministrului României, dl. Florin Cîțu, concluziile rezultate din
consultările desfășurate de EUROCHAMBRES pe acest subiect și solicită o analiză
riguroasă din partea Guvernului României cu privire la problemele semnalate.
În consultările demarate de EUROCHAMBRES, au fost evidențiate reclamațiile
companiilor din țările vecine, ale căror angajați care călătoresc în UE trebuie
să prezinte un nou rezultat negativ COVID-19 la fiecare punct de trecere al
frontierei în interiorul spațiului comunitar. Recunoașterea reciprocă a
testului rămâne, totuși, un aspect important. Aceste obstacole au un impact
direct asupra comerțului intra-european și fac dificilă îndeplinirea
obligațiilor contractuale de către companii.
Întrucât aceste restricții afectează inclusiv firmele românești, „CCIR se alătură
poziției EUROCHAMBRES și pledează pentru o abordare mai uniformă a măsurilor
naționale care vizează restricționarea călătoriilor neesențiale în UE. Drept
urmare, sprijinim excepțiile de la restricțiile de călătorie pentru
transportatori și lucrătorii transfrontalieri prevăzute în Recomandarea
Consiliului. Astfel, angajații din sectorul logistic, în special șoferii, ar
trebui să poată reveni acasă fără a risca să fie plasați în carantină sau să
prezinte rezultate negative ale testelor. Mai mult decât atât, pentru a reduce
birocrația în perioadele de pandemie, considerăm oportun emiterea unui
certificat de călătorie uniform la nivelul UE, care să includă o traducere în
toate limbile UE și care să fie valabil pe o perioadă suficient de lungă”, se
arată în scrisoarea transmisă prim-ministrului României, semnată de președintele
CCIR, dl. Mihai Daraban.
Contact
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
E-mail: bcp@ccir.ro
|