CCIR salută decizia CCR privind sesizarea de neconstituționalitate a
proiectului de lege pentru modificarea legii camerelor de comerț
București, 3 martie 2021: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a luat
act de decizia Curții Constituționale a României (CCR), privind respingerea
sesizării de neconstituționalitate a proiectului de lege pentru modificarea Legii
camerelor de comerț nr. 335/2007.
“De la bun început, CCIR a susținut și a argumentat că
modificările și completările aduse Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din
România, sunt constituționale și în deplină concordanță cu legislația în
vigoare. Decizia de astăzi a CCR vine, astfel, să întărească argumentația CCIR,
în dauna celor care, din diferite motive, au contestat modificările aduse
actului normativ. Decizia CCR reprezintă un câștig, atât pentru CCIR, care de
astăzi își recapătă respectul și recunoașterea cuvenite unei camere de comerț
naționale, în concordanță cu cele din toată Europa, dar și din lume, dar mai
ales pentru Statul Român, mediul de afaceri și nu în ultimul rând, pentru
locuitorii Capitalei.
Cu referire la „Proiectul pentru România” reamintim faptul că valoarea acestuia este de
circa 2,87 miliarde de euro, ceea ce înseamnă, conform studiilor, un aport la
bugetul de stat, precum și la cel local, de 345 de milioane de euro anual,
proiectul urmând a se finaliza într-o perioadă de cinci ani. De asemenea,
trebuie precizat faptul că acest proiect va genera peste 30 de mii de locuri de
muncă, un aspect deosebit de important mai ales dacă ținem seama de situația
economică dificilă provocată de pandemie.
Pe termen lung, proiectul reprezintă oportunitatea
perfectă pentru ca România să intre în rândul statelor dezvoltate, oferind
partenerilor din țară și străinătate un parc expozițional permanent, cu
funcțiune multiplă, având capacitatea de a concentra evenimente majore, prin
poziția strategică în centrul de business al Capitalei României.
Totodată, proiectul va reprezenta un punct de întâlnire
al comunității, cu o identitate autentic românească, care să coaguleze entități
diverse, de la publicul larg până la reprezentanți ai mediului de business,
guvernamental, legislativ, academic, asociativ, profesional etc.
Nu în ultimul rând, bucureștenii și nu numai, vor avea la dispoziție o
serie de atracții publice precum un nou parc central, grădini înierbate, arbori
maturi și vegetație luxuriantă, alei de promenadă, esplanadă și piațete, toate
acestea fiind cuprinse în proiectul de revitalizare a zonei Romexpo.
Toate detaliile privind proiectul de revitalizare a Complexului
Expozițional Romexpo, le puteți regăsi accesând site-ul oficial: www.proiectpentruromania.ro
Birou Comunicare
Publică
Tel.:
0374474373; 0213190085
|