Președintele
CCIR, dl. Mihai Daraban, în vizită la
Korea
International Exhibition Center
Republica Coreea, Seul,
16 noiembrie 2018: În cadrul misiunii
economice care se desfășoară în perioada 12-17 noiembrie la Seul, președintele
Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a efectuat
o vizită la Kintex (Korea International Exhibition Center), cel mai mare centru
expozițional din Republica Coreea.
Președintele CCIR a avut o serie de întalniri, atât cu reprezentanți ai
conducerii Kintex, cât și cu oameni de afaceri coreeni, în vederea întăririi
relațiilor economice bilaterale dintre cele două state. Centrele expoziționale
sunt vitale în derularea activităților antreprenorilor, fiind contextul ideal
de prezentare și promovare a produselor și serviciilor, reprezentând totodată
oportunitatea de cunoaștere a potențialilor parteneri de
afaceri în cadrul întâlnirilor B2B.
Centrul Expozițional Kintex a fost inaugurat în aprilie 2005 și deține o
suprafață totală 53.541 metri pătrați în interior și 3.000 de metri pătrați în
exterior. Complexul este structurat pe 5 pavilioane, destinate celor mai
importante exenimente expoziționale din Republica Coreea. Cele 23 de săli de
conferințe pot să primească peste 2000 de persoane.
Președintele CCIR, dl.Mihai Daraban, a declarat: „Sunt foarte încântat de ceea ce am văzut la Kintex și, bineînțeles, nu
pot să nu fac o comparație între acest centru expozițional și Romexpo, cel mai
mare complex de profil din România, deținut de Camera de Comerț și Industrie a
României. Romexpo se întinde pe o suprafață totală de 100 de mii de metri
pătrați și, la fel ca și Kintex, este gazda celor mai importante evenimente
expoziționale din România. Obiectivul nostru, la Romexpo, este de a atrage un
număr cât mai mare de expozanți și vizitatori din întreaga lume, în acest scop
fiind perfectate acorduri de cooperare cu organizatii renumite și fiind
dezvoltată o rețea de agenți activă în Europa, Orientul Mijlociu și Asia. Îmi
exprim speranța unei viitoare și fructuoase colaborări cu oamenii de afaceri
coreeni pe care îi invit, cu acestă ocazie, să vină în România și ca
investitori, dar și ca expozanți la târgurile internaționale organizate la
Romexpo”.
Background:
Potrivit datelor ONRC, valoarea totală
a schimburilor comerciale dintre România și Republica Coreea, înregistrată în
luna iulie 2018, însumează 340,3 milioane euro. În România activează 253 de
companii coreene cu o valoare totală a capitalului social subscris de 200.42 milioane
euro.
Între România și Republica Coreea au
loc schimburi de produse precum: materiale plastice, cauciuc, produse
alimentare, produse vegetale, băuturi și tutun, mașini si aparate, produse
textile, instrumente și aparate optice, produse electronice, produse chimice și
altele.
În ultimul deceniu, economia
sud-coreeană a devenit una din economiile majore ale lumii (locul 13), fiind al
6-lea consumator mondial de petrol. Republica Coreea este una din cele mai
avansate ţări din lume în domeniul IT şi dispune de 21 centrale nucleare.
Birou
Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
|