Subject: Comunicat de presă - CCIR

View this email online if it doesn't display correctly
Transportul și conectivitatea, elemente esențiale în dezvoltarea afacerilor din statele membre ale OCEMN
 
București, 27 noiembrie 2020: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a participat azi, 27 noiembrie, la cea de-a 42-a reuniune a Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe al statelor membre ale Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), eveniment organizat, în format videoconferință, de către Preşedinţia-în-Exerciţiu a României la OCEMN.
 
La această reuniune, din partea CCIR a participat dl. Lazăr Comănescu, consilier al președintelui CCIR, dl. Mihai Daraban. „Pe parcursul acestui an, CCIR a organizat două evenimente importante, cu scopul de a informa și sprijini mai bine antreprenorii din țările OCEMN, în încercările acestora de a-și moderniza și eficientiza activitatea și, în cele din urmă, de a spori capacitatea operatorilor economici de a accesa piețele externe. Astfel, seminarul „Creșterea performanței companiilor din regiunea extinsă a Mării Negre”, precum și conferința online dedicată „Oportunităților economiei circulare pentru IMM-uri din regiunea Mării Negre, au pus accentul pe identificarea unor soluții viabile pentru antreprenorii din această zonă de a-și dezvolta și extinde afacerile pe termen lung” se arată în mesajul domnului Președinte al CCIR.
 
Totodată, a fost subliniatăimportanța transportului și conectivității pentru dezvoltarea parteneriatelor economice din zonă: “CCIR a lansat o inițiativă, în toamna anului 2020, cu scopul de a valorifica transportul maritim prin Canalul Suez al navelor cu Certificat de origine în regiunea extinsă a Mării Negre. Scopul este de a stabili prețuri preferențiale pentru navele de marfă din statele membre ale OCEMN care tranzitează  Canalul Suez, precum și de a face din regiunea Mării Negre și porturile sale o destinație mai atractivă pentru companiile de transport maritime”.
 
Evenimentul de astăzi încheie seria de reuniuni online organizate de Preşedinţia-în-Exerciţiu a României la OCEMN, fiind precedată de reuniunea Comitetului Înalților Funcționari ai OCEMN, desfășurată în data de 26 noiembrie 2020, unde a participat dl. Eduard Costin, Directorul Direcției de Relații Externe CCIR, care a prezentat succint realizările Președinției-în-Exercițiu a CCIR la Consiliul de Afaceri al OCEMN. Cu acest prilej, dl. director a informat cu privire la  organizarea celei de-a 62-a reuniune a Consiliului Director din cadrul Consiliului de Afaceri al OCEMN, în format digital, context în care  CCIR va preda președinția Consiliului de Afaceri al OCEMN către Camera de Comerț și Industrie a Tiranei.
 
Background:
Consiliul de Afaceri al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (CA OCEMN) a fost înființat la 30 august 1992 și a devenit operațional la 1 mai 1993. La sfârșitul lunii martie 1995, Camera de Comerț și Industrie a României, prin Președintele ei, a fost desemnată de către Ministerul Afacerilor Externe al României ca reprezentantă a comunității de afaceri din România în acest Consiliu, luând parte la activitatea acestuia.
Statele membre ale Consiliului de Afaceri sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia, Rusia, Turcia și Ucraina.
Bd. Octavian Goga nr.2, 030982, Bucharest, Romania
Vă puteţi dezabona sau schimba datele de contact oricând.