Propuneri
ale Camerei de Comerț și Industrie a României pentru repornirea economiei
naționale
București, 4 mai 2020: În
contextul necesității diminuării efectelor economice negative ale pandemiei
COVID-19 asupra mediului de afaceri național, Camera de Comerț și Industrie a
României împreună cu membri acesteia – Camerele de Comerț și Industrie județene
au realizat o consultare susținută a comunității de afaceri la nivel național
privind politicile publice necesare a fi implementate pe plan economic,
financiar, investițional, al pieței muncii și în domeniul agriculturii.
Măsurile,
care au fost deja propuse Guvernului Românei, vor sprijini, în mod eficient,
limitarea pierderilor suferite de comunitatea de afaceri și vor avea menirea de
a reconsolida afacerile românești, atât pe durata stării de
urgență, cât și după finalizarea acesteia.
Pe
plan economic:
- relaxarea treptată, cât mai rapid
posibil, a restricțiilor impuse și reluarea activităților economice,
în cât mai multe sectoare ale economiei, pentru salvarea locurilor de
muncă și echilibrarea bugetului de stat și a bugetelor locale;
- redeschiderea treptată a
magazinelor, începând cu cele de dimensiuni mai mici,
ca măsură menită să asigure cumpărarea, de către populație, a
produselor necesare, altele decât cele alimentare. Astfel, va fi
încurajată și sprijinită producția internă a articolelor de
îmbrăcăminte, încălțăminte și a altor articole necesare în gospodărie),
fiind totodată ușurat efortul guvernamental de finanțare a sumelor
necesare pentru plata șomajului tehnic pentru salariații unităților
comerciale;
- repornirea treptată a cât mai
multor activități productive și de prestări servicii – unități
de alimentație publică și cazare turistică (la început cu un grad de
ocupare de cel mult o treime, o jumătate din capacitatea totală de cazare,
admisă prin autorizațiile de funcționare), cu respectarea unor reguli
clare de protecție sanitară a salariaților și a regulilor de distanțare
socială. De asemenea, reluarea, treptată, a activităților de prestări
de servicii precum spălătorii și curățătorii chimice, unități de frizerie
și coafură, cu respectarea condițiilor speciale de păstrare a
regulilor specifice de igienă și de distanțare socială;
- redeschiderea treptată a
restaurantelor, cafenelelor, barurilor și a altor unități de alimentație
publică,
la început cu un orar redus, ce poate fi prelungit, treptat. Se pot
stabili limite de până la 50-100 de consumatori aflați simultan în aceste
unități, în funcție de capacitatea acestora, respectându-se reguli noi de
distanțare între consumatori (de ex. distanța între mese de 1,5-2 m, fără
a se depăși o treime sau o jumătate din gradul de ocupare maxim aprobat
pentru condițiile normale de funcționare);
- permiterea treptată a organizării
de expoziții și târguri specializate în aer liber, cu respectarea
regulilor de distanțare socială, având până la 100 de
expozanți și cu acces limitat și controlat, al vizitatorilor;
- de asemenea, este necesară
re-deschiderea urgentă a cabinetelor stomatologice și a altor cabinete
medicale, cu respectarea măsurilor specifice (distanțare, purtarea de
mască și mănuși de protecție etc.);
- subvenționarea, totală sau
parțială, a unor cursuri de inițiere și perfecționare a
personalului pentru dobândirea și perfecționarea cunoștințelor și
abilităților acestora în domeniul digitalizării, precum și a unor
cursuri de reconversie profesională, calificare/recalificare, având în
vedere că unele activități nu vor mai putea fi desfășurate;
- demararea unei campanii pentru susținerea
și promovarea producătorilor autohtoni, a afacerilor locale, prin crearea
unui mecanism on-line – o platformă unde producătorii,
comercianții, serviciile specifice unei anumite zone teritoriale să se
poată înscrie, facilitându-se, prin intermediul acesteia, încheierea de
contracte și tranzacționarea diverselor mărfuri;
- trecerea materialelor/serviciilor
SSM –
prevenție/dezinfecție/protecție, de la cota redusă sau standard de TVA
la cota de 0 (zero)%;
- suplimentarea finanțării în cadrul
programului IMM Invest. Propunem extinderea programului
pentru finanțarea a cel puțin
100.000 de întreprinderi;
- diminuarea corespunzătoare a
chiriilor ce trebuie plătite către CN Apele Române – ABDL de
către societățile ce au închiriat suprafețe de plajă, pentru exploatarea
acestora în scop turistic, pe perioada în care nu sunt permise
activitățile de cazare și alimentație turistică pe litoral, în sezonul
turistic 2020;
- declararea județului Suceava ca
fiind zonă defavorizată, după modelul prevederilor
Ordonanței de urgență nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Activitățile
cu ponderea cea mai importantă la PIB-ul județului - exploatarea și
prelucrarea resurselor naturale, construcțiile, comerțul și serviciile,
turismul, industria prelucrătoare, alimentară și textilă, transporturile,
au fost în integralitate oprite sau restrânse;
- eliminarea prevederii art. 8 alin.
(2) din HG nr. 1267/2010, care reglementează obligativitatea funcționării
structurilor de primire turistică în perioada 01.05-30.09 a fiecărui an,
având în vedere că, în acest an, nu se mai îndeplinesc condițiile de
deschidere a sezonului turistic începând cu data de 1 mai;
- proiectarea și lansarea unor
programe speciale de finanțare (UE sau bugetul de stat),
în contextul situației dificile generate de efectele negative ale
pandemiei, în special pe zona de investiții, formare si programe de
dezvoltare pentru mediul economic;
- în marja POCA 2014-2020, pe latura
oportunității creării de Centre de resurse regionale pentru firme, propunem
implicarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în calitate
de beneficiar al unui proiect finanțat prin POCA 2014-2020, cu
suport din partea unor parteneri relevanți (camere de comerț, organizații
patronale, asociații profesionale). Prin intermediul unor asemenea
centre de suport se vor putea presta gratuit serviciile necesare și utile
firmelor (care vor fi puternic decapitalizate), în perioada post-criză.
Tipurile de servicii vizează domenii precum contabilitate, juridic,
resurse umane, consiliere și mediere financiară, transformare digitală,
consultanță pentru adaptarea la noul context socio-economic, consultanță
cu privire la restructurarea afacerii etc.;
- instituirea unui Program național
de susținere a parcurilor industriale și a incubatoarelor de afaceri. Proiectul
poate fi inițiat prin constituirea în fiecare judeţ a cel puţin unei
structuri de susținere a firmelor, respectiv identificarea clădirilor
deținute de centre de cercetare naționale sau de alte entități ale
statului și transformarea lor în centre suport pentru firmele afectate de
criză;
- continuarea susținută a
digitalizării administrației publice și
realizarea acesteia, în principal, cu firme românești (concept, servicii
etc.);
- susținerea de investiții în unități
de producție strategice pentru societate (în
fiecare regiune ar trebui să existe minim o fabrică de materiale medicale
și consumabile, un depozit multi-produse etc.);
- generalizarea programului „masă
caldă în școli” de la data reînceperii școlilor, pentru
anul școlar 2020-2021, în locul programului „lapte și corn”. În acest mod,
se acordă sprijin pentru un număr mare de firme din sistemul HORECA și
pentru industria alimentară românească.
Pe
plan financiar și fiscal:
20. plata TVA la încasare, respectiv plata la zi a sumelor TVA de
recuperat de la stat, măsură deosebit de importantă, în special pentru
operatorii economici cu activitate de export;
21. scutirea de la plata impozitului de profit
aferent anului 2019 și 2020, dacă aceste sume sunt reinvestite;
22. acordarea unor subvenții destinate investițiilor, dacă numărul mediu al salariaților crește cu
10% față de anul precedent;
23. modificarea Codului Fiscal în sensul
instituirii posibilității (în cursul anului pentru care se acordă scutirea)
pentru Consiliile Locale de a acorda, pentru agenții economici a căror cifră de
afaceri a scăzut cu peste 25%, reducerea cotei pentru impozitul pe clădirile
nerezidențiale aflate în proprietatea acestora din urmă, până la nivelul minim prevăzut la art.
460 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv la 0,2% sau chiar scutirea de impozit
pentru astfel de proprietăți pe perioada situației de urgență și ulterior
pentru cel puțin 12 luni, perioadă necesară de refacere a mediului de afaceri;
24. instituirea posibilității (în cursul
anului pentru care se acordă scutirea) pentru Consiliile Locale de reducere
în cursul anului fiscal a cotelor adiționale la impozitele locale adoptate prin
HCL în baza art. 489 din Codul fiscal, cu referire la posibilitatea de majorare cu 50% față de nivelurile maxime
stabilite prin Codul Fiscal;
25. instituirea posibilității pentru
Consiliile Locale de scutire (în cursul anului pentru care se acordă scutirea) a
taxelor de concesiune/ redevențelor, a taxei pe clădiri și taxelor pe terenuri
pe perioada declarării stării de urgență;
- posibilitatea scutirii de impozitul
pe clădiri și terenuri, pe perioada existenței stării de
urgență, a unităților cu destinație turistică sau de agrement –
hoteluri, pensiuni, campinguri, parcuri de distracții, ștranduri etc., HORECA
fiind sectorul cel mai afectat de efectele negative ale pandemiei;
27. stimularea exporturilor, prin aplicarea unei cote diminuate la
impozitul pe profit;
28. stabilirea măsurilor de creştere a
salariilor bugetarilor corelate cu eficiența muncii depuse și cu evoluţia
economiei României,
astfel încât salariile din sectorul public să nu fie mai mari decât salariile
din sectorul privat, pentru a preveni apariţia unor discrepanţe nejustificate,
generatoare de multiple efecte negative (inflaţie, migraţie a forţei de muncă
calificate, faliment, necompetitivitate la export etc.);
29. inițierea unui program vizând accesul
rapid la lichidităţi pentru firme. Scopul unui asemenea program este de a
asigura firmelor accesul rapid la sume de până în 10.000 de euro,
banii putând fi folosiți doar pentru salarii, chirii sau utilități
și restituiți ulterior, fără dobândă;
- suportarea parțială a salariilor,
de către stat, sub forma de șomaj tehnic parțial, cu plata
unei părți a salariilor de către angajatori, pentru activitățile cu timp
parțial;
- acordarea unei bonificații de 10%
pentru plata la timp a oricăror impozite în anul 2020 și
completarea pachetului de bonificare a operatorilor economici care
își plătesc taxele și impozitele în termen, cu o reducere a
fiscalității pe forța de muncă pe parcursul anului 2020;
- extinderea facilităților fiscale
acordate industriei IT (reglementate de Ordinul nr.
1168/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru
calculator) în sensul scutirii de impozit pe veniturile din salarii și
asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, și altor categorii de personal cum ar fi spre
exemplu lucrătorii în agricultură;
- susținerea cu o cotă de 50% din
salariul brut pentru salariații companiilor aflate în dificultate, cu
condiția menținerii locului de muncă pe o perioadă dublă față de perioada
acordării acestei susțineri;
- acordarea de granturi sau vouchere
(pe dimensiuni de firme), pentru reluarea activității,
cu indici de reușită în cca. 6 luni și reintegrarea a minim 75% din personal,
complementar muncii flexibile;
- stimularea sistemului bancar
(inclusiv prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM), să
adopte politici menite să asigure lichiditățile
necesare cererii solvabile a populației și firmelor pentru a se aproviziona,
produce, vinde și – în sectoarele unde este posibil și necesar
(agricultură, industriile agroalimentare, medicamente, materiale sanitare,
digitalizare, învățare continuă, etc.) pentru dezvoltare;
- rambursarea cât mai rapidă a
plăților concediilor medicale către agenții economici sau
dreptul de a le compensa cu impozitele datorate bugetului de stat;
- suportarea prin
bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a tuturor
cheltuielilor efectuate de către agenții economici cu materialele
specifice pentru prevenirea răspândirii virusului – măști,
dezinfectanți etc.;
- acordarea de linii de finanțare
nerambursabile sau cu dobândă zero pentru plata salariilor angajaților
companiilor și altor organizații private;
- scutirea pentru o perioadă de 10
ani la plata impozitului pe profit, pentru investițiile noi în industria
alimentară (unități de producției noi). Motivații:
crearea de noi locuri de muncă în întreprinderi care vor plăti TVA,
impozite și contribuții pentru salarii, impozite locale pe clădiri etc.;
echilibrarea deficitului balanței comerciale.
Pe zona
forței de muncă:
- continuarea plății șomajului tehnic
pentru încă minim 3 luni, după încetarea stării de urgență,
pentru acei salariați care încă nu pot fi reîncadrați în muncă;
- scutirea de la plata contribuțiilor
sociale și a impozitului specific pe perioada stării de urgență și până la
6 luni de la data încetării acesteia pentru salariile (indemnizațiile)
aferente șomajului tehnic;
- implicarea ANOFM și a Agențiilor
Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă în activitățile de mediere între
cererea și oferta de forță de muncă, începând
cu lucrătorii din agricultură și construcții. Concret, propunem să se
solicite din partea angajatorilor, necesarul de lucrători, pe categorii de
calificări și să fie afișate, pe site-urile publice, locurile de muncă
disponibile, astfel încât să fie încurajate cu prioritate angajările
lucrătorilor români;
- flexibilizarea relației
contractuale dintre angajat și angajator, în contextul economic generat de
pandemie. Astfel, propunem ca angajatorul să poată diminua temporar,
unilateral câștigul salarial lunar al angajatului, în
directă corelație cu diminuarea cifrei de afaceri, urmare suspendării/
restrângerii activității economice;
- emiterea unei ordonanțe de urgență
care să reglementeze aplicarea muncii cu program redus, de către fiecare
unitate din România, indiferent de dimensiunea sau
sectorul de activitate. O astfel de OUG ar mai trebui să stipuleze aspecte
precum:
a)
fondul de șomaj va rambursa toate costurile
suplimentare, iar unitatea va plăti doar pentru timpul efectiv de lucru
stabilit prin acordul bi-partit la nivelul unității;
b)
munca cu program redus permite reducerea
orelor de muncă zilnice față de programul normal de muncă de 8 ore pe durata
unei perioade de cel puțin o lună, menținând, în același timp, relația de muncă
și acordând o compensație salarială de 75% pe perioada timpului corespunzător
reducerii orelor de muncă zilnice;
c)
pe perioada în care unitatea beneficiază
de prevederile muncii cu program redus, unitatea nu poate disponibiliza și nu
poate solicita lucrătorilor efectuarea de ore suplimentare. În caz de încălcare
a acestei prevederi, unitatea va returna tot ajutorul primit;
d)
posibilitatea unei reduceri a timpului
de lucru în totalitate (0 ore de muncă pe program normal de lucru). Angajații
trebuie să efectueze în medie doar 20% din timpul lor normal de lucru pe o
perioadă de trei luni, cu posibilitatea de a lucra comasat (de exemplu la
sfârșitul perioadei), fără depășirea timpului normal de muncă de 8 ore pe zi.
- modificarea H.G. nr. 1186/2000 pentru
aprobarea Listei cuprinzând urgențele medico-chirurgicale, precum şi
bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asigurații
beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă fără
condiţii de stagiu de cotizare prin adăugarea COVID-19 pe lista bolilor
infectocontagioase, astfel încât să beneficieze de indemnizație și cei
fără stagiu de cotizare;
- modificarea O.U.G. nr. 158/2005
privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate,
astfel încât și persoanele fizice independente (autorizate) sa poată fi
indemnizate la un nivel minim – în condițiile în care sunt o serie de
activități cu sezonalitate mare care nu au obținut venituri în ultimele
șase luni;
- abrogarea H.G. nr. 903/2016 pentru
aprobarea Planului național de mobilitate concomitent cu modificarea
art. 751 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru șomaj. Stimularea ocupării forței de muncă în
sensul eliminării restricției de la acordarea primelor de mobilitate doar
persoanelor din Lista unităților administrativ-teritoriale din mediul
rural cu grad de marginalizare peste medie și grad de marginalizare
severă, a unităților administrativ-teritoriale cu grad redus de dezvoltare,
conform valorilor indicelui dezvoltării umane locale și a unităților
administrativ-teritoriale în care ponderea șomerilor înregistrați sau a
persoanelor beneficiare de venit minim garantat și alocație pentru
susținerea familiei în populația după domiciliu, 18 – 62 de ani, este de peste 10% (cu
excepția jud. Iași și Vaslui);
- modificarea legislației privind
angajații sezonieri (în special pentru cei care
lucrează în turismul de litoral), astfel încât aceștia să poată beneficia
de ajutor de șomaj, la sfârșitul sezonului estival, chiar dacă nu mai
îndeplinesc condiția de cotizare de minim 12 luni din cele 24 de luni
precedente, pentru că nu au mai putut să fie angajați, începând cu luna
aprilie a.c., din cauza restricțiilor privind desfășurarea unor
activități;
- revenirea la forma inițială a
prevederilor art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind
protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
- posibilitatea de a acorda zile
libere plătite în avans și recuperarea acestora prin ore suplimentare cu
posibilitatea depășirii temporare a plafoanelor impuse de legislația
actuală;
- suportarea impozitelor şi a
contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate,
precum şi a plății contribuției asiguratorii pentru muncă,
aferente indemnizației prevăzute de Legea nr. 19/2020 modificată si
completată, de la bugetul de Stat și nu de către angajator, așa cum
este reglementat în prezent;
52. introducerea,
pentru minim 1 an, a tichetelor de masă caldă, fie suplimentar față de
tichetele de masă. Se acordă astfel sprijin pentru un
număr mare de firme din sistemul HORECA, prin susținerea acestora ca să nu se
desființeze, prin păstrarea salariaților în activitate și plata pentru aceștia
a salariilor și obligațiilor bugetare, dar și a TVA-ului și a impozitului pe
profit;
53. Actualizarea
alocației de hrană pentru pacienții internați în spitale, de la valoarea din
Hotărârea 665/2016, medie de 10 lei/zi/pacient, până la minim valoarea unui
tichet de masă, 20 lei/1 masă.
Fonduri
europene:
- extinderea perioadei de
implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, aflate
în derulare, dincolo de perioada maximă prevăzută
inițial;
55. demararea
unor programe cu finanțare din fonduri europene, prin POR, POCU etc. având ca
obiectiv calificarea, recalificarea și perfecționarea forței de muncă, dotarea
cu echipamente și materiale necesare desfășurării activității
acestora în noile condiții de ”conviețuire” cu noul coronavirus, precum și pentru
digitalizarea activităților întreprinderilor;
56. continuarea
simplificării mecanismelor de accesare a fondurilor europene, prin
proceduri mai puțin birocratice în ceea privește raportările din cadrul
proiectelor, focalizarea de obiective și rezultate mai mult calitative și mai
puțin cantitative;
57. sprijinirea
partenerilor privați din consorțiile care derulează, în România, activitățile
rețelei EEN (Enterprise Europe Network). Inițiativă a
Comisiei Europene – este cea mai vastă rețea ce sprijină întreprinderile și
organizațiile de sprijin ale mediului de afaceri, cu activități centrate pe
acordarea de servicii de susținere a întreprinzătorilor, în special pentru
activități inovative și de internaționalizare a afacerilor. Rețelele EEN sunt
finanțate prin proiecte, în proporție de 60% de Comisia Europeană, diferența de
40% fiind suportată de structurile gazdă din fiecare țară. Procentul de 40%
cofinanțare devine dificil de suportat, în actuala situație, pentru entitățile
private precum Camerele de Comerț și Industrie, asociații de afaceri, chiar și
firme private, universități și institute de cercetare. Propunerea
noastră este ca Guvernul României să analizeze posibilitatea de a suporta
jumătate din contribuția de 40% aferentă funcționării acestor rețele din
România, respectiv să contribuie cu 20% la finanțarea acestor proiecte,
prin cele 4 consorții ce funcționează în prezent în România.
Pe
plan investițional:
- realizarea, cu prioritate, de
investiții din fonduri publice pentru construcția și reparația de
autostrăzi, drumuri naționale și județene;
- demararea marilor
investiții în infrastructură – transporturi, sănătate,
educație, energie și mediu, cu acordarea unor drepturi prioritare în
licitațiile pentru execuție către companiile din România;
- realizarea urgentă de investiții
din fonduri publice pentru modernizarea infrastructurii de transport – căile
feroviare deteriorate, extinderea și modernizarea aeroporturilor etc.;
- finanțarea de lucrări edilitare
prin PNDL și identificarea, cât mai rapidă, a unor soluții viabile pentru
finanțarea lucrărilor de refacere sau extindere a rețelei de irigații
(stații de pompare, canale, conducte), având în vedere și seceta severă
care se manifestă în această perioadă;
- înființarea unor fonduri de
investiții, de tipul seed-capital – din fonduri
europene (POCU) – pentru susținerea start-up-urilor și spin-off-urilor în
domeniul medical / IT / servicii suport pentru digitalizarea componentelor
societății; equity – pentru participarea directă a statului în
firme afectate de criză; capital de risc – pentru start-up-uri, în
stadii incipiente și companii emergente cu potențial de creștere ridicat
și micro-granturi/micro-credite pentru dezvoltarea
meșteșugurilor/serviciilor în mediul rural;
- inițierea unui Program strategic
de susținere a Centrelor de Depozitare, Colectare și Distribuție a
produselor agro-alimentare românești, care să prevadă, printre altele,
și obligativitatea marilor retaileri ca procentul de produse
fabricate în România corespunzător unui anumit articol vândut prin
rețelele acestora, să fie de cel puțin 30%;
- anularea taxelor pe cifra de
afaceri impuse furnizorilor de către marii retaileri și
adoptarea Codului de bune practici care funcționează la nivelul
Uniunii Europene de peste 10 ani;
- utilizarea voucherelor de vacanță
pentru relansarea turismului românesc. În
contextul în care statul îşi propune să restituie, total sau parțial,
sumele achitate ca avansuri de către turiștii care solicită acest lucru,
banii pot fi alocați din fondurile europene destinate domeniilor
afectate de COVID- 19, sub formă de bonuri de masă sau vouchere de
vacanță pentru servicii turistice în România, valabile până la sfârșitul
anului 2021;
- promovarea investițiilor şi a
exporturilor româneşti în parteneriat public-privat, măsură ce are ca
efecte benefice – dinamizarea substanţială a
volumului investiţiilor şi a exporturilor producătorilor români și
creșterea prestigiului României prin crearea mediului de afaceri cel mai
prietenos din sud-estul Europei;
- îmbunătăţirea legislaţiei privind
parteneriatul public-privat, prin reglementarea unor forme mai
simple de parteneriat public-privat, precum contractele de concepere,
dezvoltare şi exploatare, instituirea unor prevederi speciale privind
accesul firmelor la parteneriatul public-privat și privind parteneriatul
public-privat cu sectorul non-profit;
În
domeniul agriculturii:
68. realizarea
de plăți anticipate ale subvențiilor în agricultură, pentru a permite
fermierilor să înființeze culturi agricole, să efectueze
lucrările agricole necesare și să achiziționeze mașini, utilaje și echipamente
agricole necesare;
69. realizarea
de investiții pentru reactivarea sistemelor de irigații existente în România până în
anul 1989, indiferent de clasificarea ulterioară a acestora;
70. subvenționarea,
măcar parțială, a costului energiei electrice consumate pentru
apa pompată pentru irigații în treptele 3-4 de udare;
71. reluarea
și extinderea programelor de creare a perdelelor forestiere, pentru
protejarea culturilor agricole de secetă;
72. înființarea,
cu credite având dobânda subvenționată, a unităților de procesare a
legumelor și fructelor produse în România;
73. intervenția
statului prin scheme de sprijin pentru fermieri în situații de secetă extremă
sau severă,
după modelul celor implementate în anul 2008.
|