Întâlnire JETRO – CCIR pentru dinamizarea relațiilor
economice România- Japonia
București, 24 iulie 2023: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a
României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, în data de 24 iulie a.c., vizita
dnei. Sawaka Takazaki,
noul director general al Japan External Trade Organization (JETRO) România, în
vederea continuării demersurilor referitoare la consolidarea relațiilor
bilaterale dintre cele două state.
„Japonia reprezintă o
piață importantă pentru România, consumatorul român fiind familiarizat cu
produsele nipone consacrate, și aici mă refer la electrocasnice, utilaje
industriale sau automobile. De asemenea, este foarte bine cunoscută implicarea
Japoniei în industria navală, prin investițiile în lucrările de construcție a terminalului
de containere din Portul Constanța, dar și în proiectarea și execuția podului
de peste Dunăre de la Brăila. Portul Constanța poate reprezenta și o
oportunitate de investiție pentru oamenii de afaceri japonezi, existând toate
facilitățile ca acesta să devină un hub pentru mărfurile japoneze către statele
UE. Totodată, există avantaje certe în ceea ce privește tranzitarea mărfurilor
prin Portul Constanța. Astfel, timpul de tranzitare este redus cu cel puțin 60%
pentru transporturile navale care folosesc ruta canal Suez – Port Constanța, în
comparație cu cele care au ca destinație portul Rotterdam. În plus, se poate
valorifica potențialul canalului Dunăre – Marea Neagră, prin care pot fi
tranzitate mărfuri către statele riverane. Ca urmare, contăm pe sprijinul JETRO
în ceea ce privește atragerea unor proiecte de investiții majore, atât în
domemiul naval, cât și în alte sectoare economice din România”, a declarat
președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„În noua mea calitate de director general al JETRO România am dorit ca
primul contact pe care îl am în țara dumneavoastră să fie cel cu CCIR, cea mai
reprezentativă organizație de promovare a mediului de afaceri. La nivelul JETRO,
apreciem în mod deosebit parteneriatul cu CCIR, în cei peste cinci ani de
colaborare fiind extrem de mulțumiți de profesionalismul, seriozitatea și
implicarea organizației dumneavoastră. Să nu uităm faptul că în această
perioadă, acest parteneriat s-a concretizat printr-o serie de evenimente
comune, precum: ediţiile din 2017 şi 2020 a „Parts Components Procurement Exhibition”,
misiunile economice japoneze în România din 2018 şi misiunea economică
organizată de CCIR la Tokyo şi Osaka, în noiembrie 2019. Vă asigurăm că și în
viitor vom acționa intens pentru o dezvoltare continuă a relațiilor
comerciale dintre cele două state și vom valorifica poziţia CCIR ca
reprezentant de vârf al comunităţii de business din ţara dumneavoastră”, a
declarat directorul general JETRO România, dna. Sawaka
Takazaki.
Background
JETRO (Japan External Trade Organization) este o organizație guvernamentală
japoneză înființată în 1958, care are ca obiect de activitate promovarea
comerțului și investițiilor reciproce dintre Japonia și restul lumii. Scopul
inițial al activității JETRO a fost de a promova exporturile companiilor
japoneze în străinătate, dar în secolul al XXI-lea activitatea s-a concentrat
în special pe atragerea de investiții străine și pe sprijinirea firmelor mici
și mijlocii din Japonia, în vederea maximizării potențialului lor de export la
nivel mondial.
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
e-mail: bcp@ccir.ro
|