Mihai
Daraban: Rămâne să vedem dacă Europa chiar își dorește să se debaraseze de
gazul rusesc
București,
17 noiembrie 2022: Camera de Comerț și Industrie a
României (CCIR), în parteneriat cu EY România și Asociația Producătorilor de
Energie Electrică (HENRO), a organizat, în data de 17 noiembrie, forumul
internațional intitulat „Rolul
României în asigurarea securității energetice a Europei”. Evenimentul a avut ca
temă centrală problema
securității energetice din perspectiva României și s-a axat pe identificarea unor
soluții concrete.
Preocupările
actuale legate de securitatea energetică a Uniunii Europene (UE) pun în prim
plan eforturile naționale și europene pentru asigurarea de energie sigură,
accesibilă și sustenabilă, atât prin diversificarea furnizorilor de gaze
naturale și a surselor producătorilor de energie electrică, cât și prin
utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și implementarea soluțiilor de
eficiență energică.
„De-a lungul
timpului, la nivelul Comisiei Europene s-a vorbit de mai multe proiecte referitoare
la alternativa la gazul rusesc. Doar s-a vorbit, pentru că, din diferite
motive, acestea nu s-au pus niciodată în practică. În 2008, de exemplu, se
discuta despre proiectul AGRI (Azerbaidjan — Georgia — Romania Interconnector) care
își propunea transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, pe teritoriul
Azerbaidjanului și Georgiei, și traversarea Mării Negre cu ajutorul navelor
metaniere. S-a considerat atunci că în Turkmenistan e dictatură, ca și cum în Rusia
ar fi domnit cea mai autentică democrație. Problema este că renunțându-se la
aceste proiecte, nu a mai fost realizată nici infrastructura de stocare a
gazelor, iar în acest moment Europa nu este pregătită deloc din acest punct de
vedere. În mod evident, există
alternative la gazul rusesc. Sunt piețe funcționale precum cele din Qatar,
Algeria, Trinidad Tobago, SUA sau Norvegia. Cu toții așteptăm s-o vedem pe
doamna Ursula Von der Leyen semnând contracte cu una dintre aceste țări cu maximă
celeritate. Nu poți să nu creezi alternative știind că ele există. Rămâne să
vedem dacă Europa chiar își dorește să se debaraseze de gazul rusesc sau sunt
numai simple declarații”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Strategia-cadru a
Comisiei Europene pentru o uniune energetică rezilientă a reconfirmat
importanța securității energetice prin includerea acesteia ca primul din cei
cinci piloni care stau la baza uniunii energetice. În același document, Comisia
Europeana a prezentat viziunea care ar trebui să se materializeze printr-un
sistem energetic integrat la nivel european, bazat pe competiție și liberă
circulație a energiei peste granițe. Astfel, se conturează două direcții strategice.
Pe de o
parte asigurarea securitatii energetice la nivel național, cu proiecte de
investiții precum creșterea capacităților energetice nucleare, dar și
diversificarea mixului energetic. Pe de altă parte, consolidarea rolului
României ca și contributor la asigurarea securitatii energetice în plan
regional. Specific pentru piața de gaz, România este avantajată prin poziția sa
geografică în bazinul Mării Negre și potențialul hidrocarburilor din zona
offshore. În același timp însă interconectarea sistemului național de transport
al gazelor cu cel al țărilor vecine este esențială, si de aici importanța
dezvoltării sistemului național de transport pe coridorul BRUA și dezvoltarea
pe teritoriul național a Coridorului Sudic care să asigure interconectarea cu
resursele de gaze din Bazinul Caspic, din estul Mării Mediterane și din
Orientul Mijlociu”, a declarat dna. Georgiana Iancu, Partener, Coordonator Taxe
Indirecte, EY Romania.
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
e-mail: bcp@ccir.ro
|