Marian Mihordea:
Persistența fenomenului corupției reprezintă o piedică serioasă în ceea ce
privește stabilirea de joint ventures
Iași, 24 Iunie
2022: Camera de Comerț și Industrie Iași (CCI Iași), în
parteneriat cu Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii
(SUA) la București și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), a
organizat vineri, 24 iunie, conferința „Cele mai bune practici
anticorupție – educație și prevenire”.
Conferința a fost susținută de
vicepreședintele CCI Iași, dl. Marian Mihordea, alături de experții Biroului
Federal de Investigații (FBI) pentru România și Moldova. De asemenea, cu ocazia
acestui eveniment, a fost transmis un mesaj din partea atașatului comercial
pentru România și Moldova al Ambasadei SUA la București, dl. Thomas Hanson.
„Evenimentul de azi își
propune promovarea unei culturi bazate pe respingerea tuturor formelor de
corupție și aplicarea unor mecanisme instituționalizate de prevenire şi
combatere la nivelul companiilor și al instituțiilor din județul Iași.
Deschiderea pentru realizarea unui schimb de bune practici cu partenerii
americani reprezintă un pas important pe latura combaterii corupției, în
complementaritate cu demersurile instituțiilor românești abilitate. Trebuie să
ținem cont de faptul că percepția generală privind persistența fenomenului
corupției reprezintă o piedică serioasă în ceea ce privește stabilirea de joint
ventures sau posibilitatea de încheiere a unor acorduri internaționale cu
companii din alte țări. În sensul îmbunătății cooperării dintre mediul public
și cel privat, susținem necesitatea continuării procesului de transparentizare
în toate etapele procesului de achiziție, ca demers esențial pentru diminuarea
riscurilor de corupție și informatizarea derulării procedurilor de achiziții
publice, care s-a dovedit a avea un efect semnificativ, de asemenea, asupra
reducerii riscurilor de corupție”, a declarat vicepreședintele CCI Iași, dl.
Marian Mihordea.
Reprezentanții FBI prezenți
la eveniment au subliniat faptul că „pentru a obține rezultate bune în ceea ce
privește combaterea corupției, este obligatorie o colaborare perfectă cu mediul
privat. În fiecare zi, numărul amenințărilor crește fie că vorbim de cele din
domeniul IT, fie de cele din domeniul bancar sau imobiliar. De foarte multe
ori, mediul privat reușește să identifice înaintea FBI eventualele probleme de
corupție, colaborarea cu instituția noastră fiind extrem de importantă în acest
caz. FBI trebuie însă sa facă primul pas și să vină către mediul privat și să
întrebe cu ce îi poate ajuta. Numai împreună cu mediul de afaceri, prin
coordonare și prin educare putem să construim o adevărată reziliență
împotriva acestui flagel”.
„Parteneriatul strategic
dintre SUA și România împlinește 25 de ani de existență, timp în care relațiile
economice dintre cele două state au evoluat semnificativ. Astfel, dacă în 2017,
primul an de parteneriat, SUA a important din România produse în valoare de
aproape 400 de milioane de dolari și a exportat produse în valoare de 250 de
milioane de dolari, în 2021 valoarea exporturilor românești a crescut de 7 ori,
până la aproape 3 miliarde de dolari, în timp ce valoarea exporturilor SUA în
România a crescut de 5 ori, până la 1,5 miliarde de dolari. Companiile
americane sunt atrase să investească în România datorită calității forței de
muncă, a poziției goestrategice a cestei țări, dar și pentru faptul că în
ultimii 20 de ani, România a devenit un hub în ceea ce privește tehnologia
mobilă”, a declarat atașatul comercial pentru România și Moldova al
Ambasadei SUA la București, dl. Thomas Hanson.
|