CCIR va organiza un Forum de afaceri în Guineea-Bissau
București, 23 martie 2022: Președintele Camerei de
Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut, miercuri, 23
martie, o întrevedere cu ministrul turismului din Guineea-Bissau, dl. Fernando
Vaz, pe agenda discuțiilor figurând
subiecte legate de modalităţile de dezvoltare a relaţiilor economice şi
comerciale între comunităţile de afaceri dintre cele două state.
„Având în vedere faptul că atât Guineea-Bissau, cât și întreaga Coastă
de Vest a Africii sunt foarte atractive din punct de vedere comercial pentru
România, CCIR va media dialogul dintre autoritățile statului african și mediul
de business românesc, în ceea ce privește dinamizarea schimburilor comerciale bilaterale.
În acest sens, vom propune organizarea unei misiuni economice în Guineea Bissau,
la care ne dorim să participe agențiile românești de turism pentru a face mai
bine cunoscută această destinație publicului din România. De asemenea, pentru
că Guineea-Bissau nu înseamnă numai turism, propunem și organizarea unui forum
de afaceri prin intermediul căruia antreprenorii români să se informeze în mod
direct cu privire la oportunitățile de afaceri din Guineea-Bissau”, a declarat
președintele CCIR, dl. Mihai Daraban
„România poate reprezenta pentru Guineea-Bissau un partener economic
strategic, având în vedere multitudinea de oportunități de afaceri și
investiții pe care le punem la dispoziția oamenilor de business. Turismul este
cea mai importantă resursă a noastră, dar nu este și singura. Guineea Bissau
este foarte atractivă pentru investitorii străini și pentru afacerile care se
pot realiza în agricultură și piscicultură, având o climă propice pentru
dezvoltarea acestor sectoare economice. Nu trebuie uitat și faptul că investițiile străine din Guineea–Bissau sunt
scutite 10 ani de plata taxelor, fiind permis transferul integral al profitului
în străinătate”, a declarat ministrul turismului din
Guineea-Bissau, dl. Fernando Vaz.
Birou Comunicare Publică
Tel.: 0374474373; 0213190085
e-mail: bcp@ccir.ro
|