Participarea
președintelui CCIR, dl. Mihai Daraban, la Consiliul General al Federației
Mondiale a Camerelor de Comerț
Dubai, 22 noiembrie 2021: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl.
Mihai Daraban, a participat, azi, 22 noiembrie, la reuniunea Consiliului
General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), organizat în
Emiratele Arabe Unite de către Camera de Comerț și Industrie Dubai.
Delegația CCIR a fost întâmpinată de vicepreședintele Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC), dl. Yassin S.
Al-Suroor (foto), președintele CCIR urmând a avea o serie de
întrevederi și discuții cu reprezentanții camerelor de comerț din întreaga
lume, precum și cu dl. Hamad
Buamim, Președinte al Federației Mondiale a Camerelor de
Comerț și Președinte al CCI Dubai.
„Având în vedere contextul mondial în care ne aflăm,
participarea Camerei de Comerț și Industrie a României la acest consiliu este
mai importantă ca niciodată, mai ales că este primul congres organizat în era
Covid. Astfel, dezbaterile vor fi concentrate pe probleme legate de
sustenabilitate, logistică, tehnologie și antreprenoriat, dar și pe creșterea
economică post-pandemie. Trebuie să identificăm modul în care camerele de
comerț se pot implica în sprijinirea mediului de afaceri pentru a revitaliza
comerțul și a accelera procesul de dezvoltare durabilă care să contribuie, în
cele din urmă, la redresarea și creșterea economică post-pandemică. De
asemenea, trebuie să continuăm promovarea și protejarea conceptului de cameră
de comerț, ca entitate intermediară esențială între guverne și mediul de
afaceri și între mediul de afaceri și publicul general și să încurajăm
cooperarea cât mai activă dintre toate camerele de comerț care fac parte din
rețeaua mondială a WCF”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a fost ales în
funcția de membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de
Comerț (WCF), din cadrul Camerei de Comerț Internaționale (ICC), în urma
votului exercitat de reprezentanții a peste 100 de state, pentru mandatul
2020-2022.
Background:
Federaţia Mondială a Camerelor de Comerţ
(WCF) este un organism non-politic
şi neguvernamental al Camerei Internaționale de Comerț (ICC). Înfiinţată
iniţial în 1951, ca Biroul Internaţional al Camerelor de Comerţ, WCF are ca
obiectiv unificarea şi susţinerea reţelei globale de camere de comerţ.
Camera Internaţională de Comerţ (ICC) este cea mai mare organizaţie de afaceri
din lume, reprezentând peste 45 de milioane de companii din peste 100 de țări.
Interesele mediului de afaceri sunt reprezentate și susținute la nivelul celor
mai înalte foruri interguvernamentale, cum ar fi Organizația Mondială a
Comerțului, Națiunile Unite sau G20. Astfel, ICC promovează comerţul
internaţional, un management responsabil al afacerii precum şi o abordare
globală a reglementărilor de business, printr-un mix de activităţi de promovare
şi de stabilire a standardelor. Printre membrii ICC se regăsesc unele dintre cele
mai mari companii din lume, IMM-uri, asociaţii de afaceri şi camere de comerţ
locale.
|