Valorificarea transportului maritim prin Canalul Suez -
prioritate pentru statele OCEMN
București, 16 decembrie 2020: Președintele Camerei de Comerț și Industrie a
României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat azi, 16 decembrie, la cea de-a 62-a
reuniune a Consiliului Director din cadrul Consiliului de Afaceri al Organizaţiei
de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), eveniment organizat, în format
digital, de către Președinția-în-Exercițiu (PiE) a CCIR la Consiliul de Afaceri
al OCEMN.
Obiectivul principal
propus de CCIR la nivelul PiE a Consiliului de Afaceri al OCEMN a constat în
consolidarea cooperării economice internaționale prin creșterea conectivității
între antreprenorii din țările OCEMN și UE. La nivel sectorial, CCIR s-a axat
pe identificarea de soluții care ar dinamiza cooperarea în sectoare cheie
pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii, respectiv transport și
conectivitate, economie circulară și competitivitate.
În cadrul reuniunii, dl.
Mihai Daraban, a prezentat raportul de activități al
CCIR, realizat în perioada mandatului extins al CCIR la PiE a Consiliului de
Afaceri al OCEMN (ianuarie – decembrie 2020). Totodată, a fost predată Președinția-în-Exercițiu a Consiliului de Afaceri al OCEMN
către Camera de Comerț și Industrie a Tiranei pentru perioada 1 ianuarie – 30
iunie.
„În 2019,
schimburile comerciale dintre România și țările OCEMN au însumat aproape 23
miliarde de euro (22.841 miliarde de euro). În mod cert, există încă loc pentru
îmbunătățiri, iar inițiativa CCIR, lansată în toamna anului 2020, care vizează
valorificarea transportului maritim prin Canalul Suez, prin stabilirea
prețurilor preferențiale pentru navele de marfă OCEMN, poate avea un impact
semnificativ asupra economiilor noastre. Trebuie să continuăm să explorăm
avantajele poziționării geografice a regiunii OCEMN și trebuie să avem în
vedere că principala misiune a Consiliului de afaceri al OCEMN este de a
intensifica relațiile economice bilaterale, întrucât comerțul și prosperitatea
sunt cheia păcii și a succesului în regiune”, a declarat președintele CCIR, dl.
Mihai Daraban.
Background:
Consiliul de Afaceri al Organizației de Cooperare Economică la Marea
Neagră (CA OCEMN) a fost înființat la 30 august 1992 și a devenit operațional
la 1 mai 1993. La sfârșitul lunii martie 1995, Camera de Comerț și Industrie a
României, prin Președintele ei, a fost desemnată de către Ministerul Afacerilor
Externe al României ca reprezentantă a comunității de afaceri din România în
acest Consiliu, luând parte la activitatea acestuia.
Președinția organizației este asigurată prin rotație la fiecare 6 luni.
Se asigură astfel o interacțiune periodică între comunitățile naționale ale
oamenilor de afaceri din statele participante și organele interguvernamentale
ale OCEMN. Ultimul mandat al Președinției-în-Exercițiu a României (cel de-al
5-lea) a fost în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015. În timpul Președinției,
România a urmărit cu prioritate consolidarea misiunii economice a BSEC.
Statele membre ale Consiliului de Afaceri sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria,
Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia, Rusia, Turcia și Ucraina.
Birou Comunicare Publică
Tel. 0374474373; 0213190085
E-mail: bcp@ccir.ro |