București, 9 iulie 2018:
    Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) consideră că modificările
    aduse Codului Penal în Parlament sunt extrem de toxice pentru sănătatea
    mediului de afaceri național, iar ele vor duce la abuzuri pe scară largă
    împotriva companiilor și a antreprenorilor.
    Abuzurile unor reprezentanți ai statului sunt nu doar certe, ci și foarte
    frecvente, fiind confirmate de decizii ale instanțelor românești. Abuzurile
    funcționarilor publici pun în pericol investiții generatoare de locuri de
    muncă și afectează mediul concurențial național.
    Antreprenorii români din toată țara s-au lovit în multe situații, între
    altele, de întârzierea nejustificată a unor avize solicitate de lege sau de
    fraudarea procedurilor la licitațiile publice.
    Cu atât este mai surprinzătoare decizia din Parlament, cu cât oamenii de
    afaceri români au cerut, în repetate rânduri, de-a lungul anilor, măsuri
    pentru reducerea arbitrariului din deciziile instituțiilor publice de la
    nivel local și central. De aceea, o justiție eficientă, având la depoziție
    un Cod Penal modern reprezintă o așteptare importantă a companiilor și a
    antreprenorilor români.
    În opinia sistemului cameral, România are nevoie de o legislație penală
    care să respecte standardele europene, iar o modificare a legilor penale în
    pripă nu face decât să slăbească credibilitatea țării în fața partenerilor
    europeni. Modificarea intempestivă a Codului Penal creează percepția de
    lipsă de predictibilitate și va afecta negativ credibilitatea României ca
    destinație de investiții.
    Considerăm că România trebuie să dea un semnal puternic că reușește să se
    ancoreze în principiile democratice europene, iar, pentru asta, coaliția
    majoritară ar trebui să aștepte avizul Comisiei de la Veneția, pe care
    România l-a solicitat. Așteptarea avizului Comisiei de la Veneția ar fi și
    un semn de seriozitate a României în fața partenerilor europeni.
    Considerăm că aplicarea nediscriminatorie și cu fermitate a legii, inclusiv
    prin posibilitatea de a pedepsi abuzurile, reprezintă un element care va
    duce la creșterea investițiilor în crearea de locuri de muncă.
    Camera de Comerț și Industrie a României solicită public părților
    interesate să facă tot ce e posibil pentru anularea acestor modificări
    nocive care vor duce la abuzuri pe scară largă împotrivă companiilor și a
    antreprenorilor din România.